De ce, fire nebună? Pentru că toți au luat-o razna... ei nu mai știu ce e viața. Ei doar și-o închipuie, dar tot urâtă e.

Ieși un pic afară. Nu ai nevoie de mai mult de o secundă ca să simți frigul adânc în tine. Eu mă refugiez, cu fiece zi care mai trece, în mine, în ceașca cu ceai, pe străzi,în figuri, în versuri,în suflete pierdute, în pagini, în parc, în sunete,în vise,în tine.


Îmi place să mă închid în mine odată cu venirea vântului de toamnă,pentru că nu costă nimic și sunt tot eu.

Îmi place sa mă refugiez în ceașca cu ceai pentru că pe fundul ei apare imaginea mea, treptat, așa cum sunt. Și pentru că e cald și dulce.

Îmi place să mă pierd printre rândurile cărții pentru că dacă nu înțeleg adevăratul sens al cuvintelor sau povestea e urâtă, pot să o închid când vreau.

Între figuri străine, poate nu e cald, dar e ușor să te regăsești în privirile obosite.

Străzile, sunt ceva mai reale uneori chiar periculoase, însă nimic nu se compară cu sentimentul de 'sunt pe cont propriu'.Iar dacă e toamnă, cu atât plăcerea e mai mare când, mergând spre nicăieri, străbat amintiri și gânduri, numai dacă mă uit la cerul greu.

And now...the future ain't what it used to be!


This entry was posted on 22:29 and is filed under , , , , , , , . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.