Azi nu a mai fost ca ieri. Nici maine nu va mai fi ca azi.Sigur. Poate ca nici macar zambetul tau nelipsit nu va mai fi acolo,in viata mea. Imaginea ta refuza sa apara. M`am oprit undeva, in centru universului, si totusi departe de lume, de tine...de orice altceva de genul. Privesc. In departare e gol,aparent gol, insa daca mai privesc odata in acelasi punct infinit observ ceva,gen nefiresc. Esti tu! Dar tu nu poti fi, tu numai esti. Tu ai plecat. Mi`ai promis asta. Tin minte cum cu un trandafir si o scrisoare ti`ai luat adio pentru totdeauna. Mi`ai promis ca nici in vreo alta viata ,daca este posibil, n`am sa te mai vad. Sunt eu acum fericita? De ce ma urmaresti? De ce dracului imi faci asta. Candva mi`ai pormis ca ma vei respecta. Ai uitat?


Da, desigur daca privesti pe geam vei observa,chiar si cu ochii somnorosi , ca afara e clar primavara. Este cel mai bun lucru pe care ti l`ai putea dori acum, spun eu.Ai ocazia sa te bucuri ca s`a indeplinit ceva in sfarsit,dupa mult timp care sa te multumeasca cu adevarat si sa te patrunda pana in maduva oaselor!

E imposibil sa iesi din casa, fara sa te uiti spre cer si sa nu`ti rasara si tie un zambet mare,infantil pe care cu greu sa il poti controla.

Zambeste!