Cad,direct in aer, astept ce nimeni si nimic nu mai asteapta, dorm in puf de petale, renasc pasari pe pereti albi patati si linii in cercuri incep sa deseneze "Nu cunosc frica..." dar minte si vrea sa nu fie aici,si scot o seringa....
In delir notele zgarie in matasea ochilor cu pupile ce zac scaldate in puls."O Doamne..." si cade acum mai jos de Infern, sa plece, stie ca nu mai poate iesi din aceste escapade, urla in surdina spre ingeri si pleoapele se trag, grabite sa acopere intreg Paradisul turquoise pictat in purpuriu si galben. In lungi panze albe se rostogoleste, in clipe vechi si de demult se inveleste ca sa sape in cer adanc pana la stele, o poveste in care credea odata."Unde esti, luna mea albastra si patrata?" tanjeste patata pe nisipul ud, in zgomotul apei se-neaca si ultima strigare"Sa te intorci candva!" aude soptit din palme o ultima clipire ce nu o dorea.
S-au scurs de atunci ani, fara sa doarma, cu perle albe la gat, imbracata cu rochie de seara , ea iese pe terasa in fiecare noapte. Vantul, ar spune ea-la fel ca si timpul, prietenul ei, o duce departe,e bine. Dar in seara asta nu mai e la fel si lacrimi striga sa iasa din ochii gri, ce cenusa au mancat de cand el a plecat. Focul stins, niciodata nu l-a mai putut aprinde, scantei mici mai sar cand aude"uite!"
Ziua, se minte, e departe. Se zbate in valuri de materiale mov, in patul cu pietre grele vatuit. De perne ghimpate musca, ca amintirea ce bantuie s-o striveasca. Sa recite, sa cante nu mai poate caci vocea i-a fost luata, inchisa in alta parte, cu lacat aurit, in razboaie si batai de pusca tarat, pe front, de om ce lupta cu morile de vant. Refuza sa se intoarca sa mangaie aceasta fata,el spune: " E greu pe camp de lupta, cand nu ai nicio sluga".
Ea crede si tace si inghite pastile cu gust de plastelina menite sa modeleze puternice trairi.Zorii se pare ca nu i-a mai gasit, caci intinsa pe lemnul lacuit, nu s-a mai trezit. A amortit.Fereastra striga disperata ca cerul sa se inchida si sa trimita cotropitori, picaturile de ploaie, pe rege sa-l goneasca inapoi acasa...sa declare pace sa se predea, sa faca ceva. Fata sta are nevoie inapoi de ea...sau de el, de ceva, sper regele sa inteleaga!
Linistea surzeste decorul negru pe alb. Pe scena, in lumina, ea acum joaca pieasa ce de demult o regizeaza...ea intoarce spatele si el cade s-o smulga, s-o impinga inapoi la el sa vina." In zadar" ii spune razand retraganduse in sunet de trompete si viori.
"Pe acest ultim drum sa ma conduci tinandu-ma de mana, as spune ca e un vis"
"Ma simti?"
"Imi inchipui..." si dune de cuvinte si filme fericite o inghit in tipatul mocnit al lui.
Pe jos, in pasi greoi, cu privirea sparta,calca cu urme de timp batute in asfalt. Merge la intamplare sa vada unde e sfarsitul lui, oare?
In delir notele zgarie in matasea ochilor cu pupile ce zac scaldate in puls."O Doamne..." si cade acum mai jos de Infern, sa plece, stie ca nu mai poate iesi din aceste escapade, urla in surdina spre ingeri si pleoapele se trag, grabite sa acopere intreg Paradisul turquoise pictat in purpuriu si galben. In lungi panze albe se rostogoleste, in clipe vechi si de demult se inveleste ca sa sape in cer adanc pana la stele, o poveste in care credea odata."Unde esti, luna mea albastra si patrata?" tanjeste patata pe nisipul ud, in zgomotul apei se-neaca si ultima strigare"Sa te intorci candva!" aude soptit din palme o ultima clipire ce nu o dorea.
S-au scurs de atunci ani, fara sa doarma, cu perle albe la gat, imbracata cu rochie de seara , ea iese pe terasa in fiecare noapte. Vantul, ar spune ea-la fel ca si timpul, prietenul ei, o duce departe,e bine. Dar in seara asta nu mai e la fel si lacrimi striga sa iasa din ochii gri, ce cenusa au mancat de cand el a plecat. Focul stins, niciodata nu l-a mai putut aprinde, scantei mici mai sar cand aude"uite!"
Ziua, se minte, e departe. Se zbate in valuri de materiale mov, in patul cu pietre grele vatuit. De perne ghimpate musca, ca amintirea ce bantuie s-o striveasca. Sa recite, sa cante nu mai poate caci vocea i-a fost luata, inchisa in alta parte, cu lacat aurit, in razboaie si batai de pusca tarat, pe front, de om ce lupta cu morile de vant. Refuza sa se intoarca sa mangaie aceasta fata,el spune: " E greu pe camp de lupta, cand nu ai nicio sluga".
Ea crede si tace si inghite pastile cu gust de plastelina menite sa modeleze puternice trairi.Zorii se pare ca nu i-a mai gasit, caci intinsa pe lemnul lacuit, nu s-a mai trezit. A amortit.Fereastra striga disperata ca cerul sa se inchida si sa trimita cotropitori, picaturile de ploaie, pe rege sa-l goneasca inapoi acasa...sa declare pace sa se predea, sa faca ceva. Fata sta are nevoie inapoi de ea...sau de el, de ceva, sper regele sa inteleaga!
Linistea surzeste decorul negru pe alb. Pe scena, in lumina, ea acum joaca pieasa ce de demult o regizeaza...ea intoarce spatele si el cade s-o smulga, s-o impinga inapoi la el sa vina." In zadar" ii spune razand retraganduse in sunet de trompete si viori.
"Pe acest ultim drum sa ma conduci tinandu-ma de mana, as spune ca e un vis"
"Ma simti?"
"Imi inchipui..." si dune de cuvinte si filme fericite o inghit in tipatul mocnit al lui.
Pe jos, in pasi greoi, cu privirea sparta,calca cu urme de timp batute in asfalt. Merge la intamplare sa vada unde e sfarsitul lui, oare?
Postări
0 comentarii: