Anything but VnS

M-am gandit de multe ori cum ar fi sa cad in gol sute de metri, kilometri. Pur si simplu sa cad. Dar in final am realizat ca ar fi ultima experienta din viata mea ...pe pamant. E una dintre chestiile pe care mi le doresc enorm sa le simt sau sa le traiesc, insa nu am puterea si forta de a trece cat mai intacta de aceasta experienta. Ar fi intr-adevar interesant!

"Stand for something, don't fall for nothing!"

(03.06)

Poate ar fi cazul sa observ si eu ca hartia e alba.Sa nu ma mai apuc sa scriu cu alb pe alb, sa pot sa las o urma,un semn,un cuvant; cineva candva poate va observa ca am simtit si eu ceva,ca am vrut sa spun ceva. Problema e ca orice fata a coalei pentru mine tot neagra e.

In alta ordine de idei,iar s-a prabusit cerul peste mine. Acum astept o ploaie. E aproape. O simt! (02.06)

Sa stau in bratele tale. Cred ca e ok...(25.05)

Hai sa iti spun cateva chestii!

promit ca am sa te cred si daca nu minti, iar in caz ca te sufoci promit sa iti arunc galeti de aer in cap. Cand e cazul sa ai nevoie de ceva nu trebuie sa te prefaci ca ma iubesti, pentru ca te ajut oricum cum pot.In ceea ce priveste jocul "de-a v-ati ascunselea" pot sa te declar campion, insa eu sunt mai sus si stiu de unde sa te iau cand vreau:D.Restul secretelor raman de-o parte sa ma mai distrez unpic...


(Titlul e un colej din cuvintele de mai sus...) (21.05)

Mi s-au intamplat chestioare mici care m-au aruncat inapoi la "eu sub 10 ani". Chestii poate penibile pentru voi, interesante si zambarete pentru mine.

Chiar ieri, am acceptat sa fiu animatoare la ziua surorii mele,Bibi, alaturi de inca 3 prietene de-ale mele. Pur si simplu eram un copil ca restul.unul cu 7 -8 ani mai mare,iar faptul ca sunt mica de inaltime m-a ajutat in sensul asta.

Intr-o alta zi, m-am impiedicat pe o strada plina cu scolarei;am cazut si m-am ridicat in urmatoarea secunda- ca la 5-6 ani!Pur si simplu m-a bufnit rasul!

Astea au fast 2 din putinele si unicele momente care iti amintesc ca nu trebuie sa iei viata atat de in serios,asta cred eu. Si chiar asa e! Dar pana la urma, pe cine mint?
(17.05)

Azi noapte,trecut de 3a.m. fiind, ma apuca o pofta nebuna sa curat baia. Ma apuc sa curat cada,o inund in nu stiu ce solutie care se scurgea siroaie...hmm,nu-i bine clatesc unpic si incep s-o manjesc cu juma' de litru de Domestos 24H . Aplecandu-ma sa curat cu laveta simt cum ma iao ameteala da-ta dracului si cum incep sa nu mai pot respira. Aerul nu mai avea niciun efect. Ajung in pat,respirand ca mortii, simt cum incep sa ma usture/arda toate caile repiratorii.

Pe la 4 am reusit sa ma impac cu gandu ca mai bine as muri in somn fara sa mai fiu nevoita sa dau ochi in ochi cu coasa mortii, deci am adormit fericita:).

Cad,direct in aer, astept ce nimeni si nimic nu mai asteapta, dorm in puf de petale, renasc pasari pe pereti albi patati si linii in cercuri incep sa deseneze "Nu cunosc frica..." dar minte si vrea sa nu fie aici,si scot o seringa....
In delir notele zgarie in matasea ochilor cu pupile ce zac scaldate in puls."O Doamne..." si cade acum mai jos de Infern, sa plece, stie ca nu mai poate iesi din aceste escapade, urla in surdina spre ingeri si pleoapele se trag, grabite sa acopere intreg Paradisul turquoise pictat in purpuriu si galben. In lungi panze albe se rostogoleste, in clipe vechi si de demult se inveleste ca sa sape in cer adanc pana la stele, o poveste in care credea odata."Unde esti, luna mea albastra si patrata?" tanjeste patata pe nisipul ud, in zgomotul apei se-neaca si ultima strigare"Sa te intorci candva!" aude soptit din palme o ultima clipire ce nu o dorea.
S-au scurs de atunci ani, fara sa doarma, cu perle albe la gat, imbracata cu rochie de seara , ea iese pe terasa in fiecare noapte. Vantul, ar spune ea-la fel ca si timpul, prietenul ei, o duce departe,e bine. Dar in seara asta nu mai e la fel si lacrimi striga sa iasa din ochii gri, ce cenusa au mancat de cand el a plecat. Focul stins, niciodata nu l-a mai putut aprinde, scantei mici mai sar cand aude"uite!"
Ziua, se minte, e departe. Se zbate in valuri de materiale mov, in patul cu pietre grele vatuit. De perne ghimpate musca, ca amintirea ce bantuie s-o striveasca. Sa recite, sa cante nu mai poate caci vocea i-a fost luata, inchisa in alta parte, cu lacat aurit, in razboaie si batai de pusca tarat, pe front, de om ce lupta cu morile de vant. Refuza sa se intoarca sa mangaie aceasta fata,el spune: " E greu pe camp de lupta, cand nu ai nicio sluga".
Ea crede si tace si inghite pastile cu gust de plastelina menite sa modeleze puternice trairi.Zorii se pare ca nu i-a mai gasit, caci intinsa pe lemnul lacuit, nu s-a mai trezit. A amortit.Fereastra striga disperata ca cerul sa se inchida si sa trimita cotropitori, picaturile de ploaie, pe rege sa-l goneasca inapoi acasa...sa declare pace sa se predea, sa faca ceva. Fata sta are nevoie inapoi de ea...sau de el, de ceva, sper regele sa inteleaga!
Linistea surzeste decorul negru pe alb. Pe scena, in lumina, ea acum joaca pieasa ce de demult o regizeaza...ea intoarce spatele si el cade s-o smulga, s-o impinga inapoi la el sa vina." In zadar" ii spune razand retraganduse in sunet de trompete si viori.
"Pe acest ultim drum sa ma conduci tinandu-ma de mana, as spune ca e un vis"
"Ma simti?"
"Imi inchipui..." si dune de cuvinte si filme fericite o inghit in tipatul mocnit al lui.
Pe jos, in pasi greoi, cu privirea sparta,calca cu urme de timp batute in asfalt. Merge la intamplare sa vada unde e sfarsitul lui, oare?

Sa-ti desenez doi ochi pe foaie?Aici nu-i timp sa se piarda,nu-i praf sa fuga...